căinare(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CĂINÁRE,căinări, s. f. Acțiunea de a (se) căina. – V. căina.
căinare(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) CĂINÁRE,căinări, s. f. Acțiunea de a (se) căina.
căinare(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) căináre(că-i-) s. f., g.-d. art. căinắrii; pl. căinắri
căinare(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CĂINÁRE,căinări, s. f. Acțiunea de a (se) căina. — V. căina.