cădelnița (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂDELNIȚÁ, cădelnițez, vb. I.
Intranz. A mișca (într-o parte și într-alta) cădelnița, afumând cu tămâie; a tămâia. ♦
Tranz. Fig. A aduce cuiva laude exagerate, lingușitoare. – Din
cădelniță.cădelnița (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂDELNIȚÁ, cădelnițez, vb. I.
Intranz. A mișca (într-o parte și într-alta) cădelnița, afumând cu tămâie; a tămâia. ♦
Tranz. Fig. A aduce cuiva laude exagerate, lingușitoare. – Din
cădelniță.cădelnița (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cădelnițá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
cădelnițeázăcădelnița (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂDELNIȚÁ, cădelnițez, vb. I.
Intranz. A mișca (într-o parte și într-alta) cădelnița, afumând cu tămâie; a tămâia. ♦
Tranz. Fig. A aduce cuiva laude exagerate, lingușitoare. — Din
cădelniță.cădelnițà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cădelnițà v. a tămâia cu cădelnița:
și popii șirag, cădelnițând, ceteau ectenii de comând COȘBUC.