căcĭular - explicat in DEX

căciular (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂCIULÁR, căciulari, s. m. 1. Meseriaș care lucrează căciuli. 2. Infanterist în vechea armată română. – Căciulă + suf. -ar.

căciular (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂCIULÁR, căciulari, s. m. 1. Meseriaș care lucrează căciuli. 2. Infanterist în vechea armată română. – Din căciulă + suf. -ar.

căciular (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
căciulár s. m., pl. căciulári

căciular (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
căciular m. 1. care face sau vinde căciuli; 2. dorobanț cu căciulă înaltă: toți dorobanți, toți căciulari, Români de viță veche AL.

căciular (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂCIULÁR, căciulari, s. m. 1. Meseriaș care lucrează căciuli. 2. Infanterist în vechea armată română care purta o căciulă împodobită cu o pană de curcan; dorobanț. — Căciulă + suf. -ar.

căcĭular (Dicționaru limbii românești, 1939)
căcĭulár m. (d. căcĭulă). Acela care face saŭ vinde căcĭulĭ. Fam. Dorobanț (în a căruĭ uniformă e caracteristică căcĭula). Trans. June (arcaș). V. cojocar, opincar.