căciuleală(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CĂCIULEÁLĂ,căciuleli, s. f. Căciulire. – Căciuli + suf. -eală.
căciuleală(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) CĂCIULEÁLĂ,căciuleli, s. f. Căciulire. – Din căciuli + suf. -eală.
căciuleală(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) căciuleálă s. f., g.-d. art. căciulélii; pl. căciuléli
căciuleală(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CĂCIULEÁLĂ,căciuleli,s. f. Căciulire. — Căciuli + suf. -eală.