cârâială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÂRÂIÁLĂ, cârâieli, s. f. Faptul de
a (
se)
cârâi. 1. Sunet caracteristic, neplăcut, scurt și gutural, produs de unele păsări; cârâit
1.
2. Fig. (
Fam.) Cârtire; ceartă. [
Pr.:
-râ-ia-] –
Cârâi +
suf. -eală.cârâială (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cârâială, cârâieli s. f. ceartă
cârâială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cârâiálă s. f.,
g.-d. art. cârâiélii; pl. cârâiélicârâială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÂRÂIÁLĂ, cărâieli, s. f. Faptul de
a (se) cârâi. 1. Sunet caracteristic, neplăcut, scurt și gutural, produs de unele păsări; cârâit
1.
2. Fig. (
Fam.) Cârtire; ceartă. [
Pr.: -
râ-ia-] —
Cârâi +
suf. -eală.