cârmă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÂRMĂ, cârme, s. f. 1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcații, a unei nave sau a unui aparat de zbor.
2. Fig. Conducere, cârmuire, guvernare. – Din
sl. krŭma.cârmă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cârmă, cârme s. f. nas mare și încovoiat.
cârmă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cấrmă s. f.,
g.-d. art. cấrmei; pl. cấrmecârmă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cârmă f.
1. aparat la pupa unei corăbii, servind a-i da direcțiunea cuvenită;
2. fig. conducere, direcțiune:
cârma Statului. [Slav. KRŬMA].
cârmă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CẤRMĂ, cârme, s. f. 1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcațiuni, a unei nave sau a unui aparat de zbor.
2. Fig. Conducere, cârmuire, guvernare. — Din
sl. krŭma.