cârmui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra.
2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. –
Cârmă +
suf. -ui.cârmui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cârmuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. cârmuiésc, imperf. 3
sg. cârmuiá; conj. prez. 3
să cârmuiáscăcârmui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra.
2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. —
Cârmă +
suf. -ui.cârmuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cârmuì v.
1. a ținea cârma;
2. fig. a conduce, a stăpâni (o țară), a administra (un județ).