cârlig - explicat in DEX

cârlig (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CÂRLÍG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat. care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță de vie. – Cf. kărlik.

cârlig (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cârlíg s. n., pl. cârlíge

cârlig (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cârlig n. 1. fier sau lemn lunguieț, întors la un cap, de apucat sau de atârnat ceva; 2. pl. unealtă de prins pește, compusă din mai multe cârlige legate cu sfoară; 3. butaș de viță de vie; 4. undrea, ac mare de împletit; 5. fig. cuvânt caprițios, rațiune sofistică (v. cârcioc). [Origină necunoscută].

cârlig (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CÂRLÍG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță-de-vie. — Cf. bg. k ă r l i k.