cântător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj.,
s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase.
2. S. m. (
Înv.) Cântăreț (
1) (de profesie).
3. S. m. (
Înv.) Cântăreț (
2).
4. s. m. (
Pop.) Cocoș. ♦ (În
expr.) (
Pe)
la cântători = în zorii zilei. –
Cânta +
suf. -ător.cântător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cântătór adj. m.,
s. m.,
pl. cântătóri; adj. f. sg. și
pl. cântătoárecântător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cântător a. și m.
1. care cântă:
pasăre căutătoare; 2. cocoș:
despre ziori la glas viu de căutători AL.;
3. pl. timp despre ziuă, când cântă cocoșii:
noaptea pe la cântători când zorile ’s albe. AL.
cântător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj.,
s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase.
2. S. m. (
Înv.) Cântăreț (1) (de profesie).
3. S. m. (
Înv.) Cântăreț (2).
4. S. m. (
Pop.) Cocoș. ♦ (În
expr.)
(Pe) la cântători = în zorii zilei. —
Cânta +
suf. -ător.