cântări (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV.
1. Tranz. A determina greutatea unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei.
2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui.
3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦
Fig. A valora, a prețui.
Aprecierea lui cântărește mult. – Din
cântar.cântări (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cântărí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. cântărésc, imperf. 3
sg. cântăreá; conj. prez. 3
să cântăreáscăcântări (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV.
1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei.
2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui.
3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦
Fig. A valora, a prețui.
Aprecierea lui cântărește mult. — Din
cântar.cântărì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cântărì v.
1. a constata greutatea unui lucru:
a cântări carnea; 2. a trage greu:
aurul cântărește mai mult decât argintul; 3. fig. a prețui, a judeca valoarea unei persoane: cum l’am văzut, l’am și cântărit !