cușcaie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUȘCÁIE, cușcăi, s. f. Instalație simplă (în formă de jgheab) pentru scoaterea lemnului de foc din pădurile de munte. –
Et. nec. Cf. cușcă.cușcaie (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)cușcáie, s.f. – Instalație simplă (ca un jgheab) pentru scoaterea lemnului din pădurile de munte: „Scorul lemnului de foc de la ciotcă la mijloacele de transport se făcea cu ajutorul unui sistem de jgheaburi confecționat din scânduri groase de fag, care poartă denumirea de cușcae. Acestea erau tratate cu parafină, pentru ca lemnul să alunece. Fiind înclinate natural, pe pantă, lemnul aluneca cu viteză până la mijlocul de transport. Cușcaele nu erau construcții fixe, ci mobile, montându-se și demontându-se după necesități” (Dăncuș 1986: 66). Construcții asemănătoare cu jilipurile. – Cf. cușcă.
cușcaie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cușcáie s. f.,
art. cușcáia, g.-d. art. cușcắii; pl. cușcắicușcaie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUȘCÁIE, cușcăi, s. f. Jgheab de scânduri, așezat de obicei direct pe pământ, care servește la transportul lemnului de foc din pădurile de munte. —
Et. nec. Cf. cușcă.