cușac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUȘÁC, cușacuri, s. n. Piesă de lemn cu secțiune pătrată sau dreptunghiulară folosită în construcții; riglă. [
Pl. și: (
m.)
cușaci] – Din
scr. kušak.cușac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cușác (-ci), s. m. – Grindă principală.
Tc. kușak „centură”,
cf. bg.,
sb. kusak.cușac (Dicționaru limbii românești, 1939)cușác n., pl.
e saŭ
urĭ (turc. sîrb. bg.
kušak).
Azĭ Munt. Leț maĭ gros, stinghie de zaplaz:
scîndura, cușacu, șipca și chear [!] grinda groasă crapă (Al. Cĭurcu, Curentul Noŭ, 1920, 171, 2).
cușac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cușác s. n.,
pl. cușácuricușac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUȘÁC, cușacuri, s. n. Piesă de lemn cu secțiune pătrată sau dreptunghiulară folosită în construcții; riglă. [
Pl. și: (
m.)
cușaci] — Din
sb. kušak.