cuvântăreț - explicat in DEX

cuvântăreț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț.

cuvântăreț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe

cuvântăreț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -ețe, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. — Cuvânta + suf. -ăreț.