cuvântà - explicat in DEX

cuvânta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și: cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.

cuvânta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cuvântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuvânteáză

cuvântà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cuvântà v. a vorbi în șir (cu o nuanță de solemnitate): se urcă pe tribună și astfel cuvântează. [Lat. CONVENTARE, a se aduna la un loc].

cuvânta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] — Lat. conventare „a se întruni mereu”.