cuvioșie - explicat in DEX

cuvioșie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CUVIOȘÍE, cuvioșii, s. f. Bună-cuviință; omenie; cucernicie, evlavie. ♦ (Însoțit de un pronume posesiv) Titlu dat călugărilor și altor slujitori ai bisericii. [Pr.: -vi-o-] – Cuvios + suf. -ie.

cuvioșie (Dicționaru limbii românești, 1939)
cuvioșíe f. (d. cuvios). Decență. Pietate. Titlu dat călugărilor: Cuvioșia Sa părintele Dumitru (Arhimandriților Preacuvioșia sa).

cuvioșie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cuvioșíe (-vi-o-) s. f., art. cuvioșía, g.-d. art. cuvioșíei; pl. cuvioșíi, art. cuvioșíile

cuvioșie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cuvioșie f. 1. respect, venerațiune; 2. titlu dat ecleziasticilor și călugărilor: cuvioșia ta!

cuvioșie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CUVIOȘÍE, cuvioșii, s. f. Bună-cuviință; omenie; cucernicie, evlavie. ♦ (Urmat de un pronume posesiv) Titlu dat călugărilor și altor slujitori ai bisericii. [Pr.: -vi-o-] – Cuvios + suf. -ie.