cuvios - explicat in DEX

cuvios (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CUVIÓS, -OÁSĂ, cuvioși, -oase, adj. 1. Cucernic, evlavios, pios. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă călugărilor și călugărițelor. ♦ (Substantivat: în religia creștină) Nume dat sfinților proveniți din călugări care nu au fost martiri. 2. (Înv.) Cuviincios (1). [Pr.: -vi-os] – Cuveni + suf. -os.

cuvios (Dicționaru limbii românești, 1939)
cuviós, -oásă adj. (d. cuvin). Decent: vorbă cuvioasă. Smerit respectuos, pios: preut [!] cuvios. Temperat, moderat: căldurĭ cuvioase (Vechĭ). Titlu dat călugărilor: cuvioase părinte! Vechĭ. Asemenea, care seamănă.

cuvios (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cuviós (-vi-os) adj. m., pl. cuvióși; f. cuvioásă, pl. cuvioáse

cuvios (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cuvios a. 1. respectuos, omenos; 2. cu frica lui D-zeu, evlavios, pios; 3. (ca titulatură Ecleziastică): cuviosul părinte. [Contras din *CUVENIOS].

cuvios (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CUVIÓS, -OÁSĂ, cuvioși, -oase, adj. 1. Cucernic, evlavios, pios. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă călugărilor și călugărițelor. ♦ (Substantivat; în religia creștină) Nume dat sfinților proveniți din călugări care nu au fost martiri. 2. (Înv.) Cuviincios (1). [Pr.: -vi-os] — Cuveni + suf. -os.