cuvințel(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CUVINȚÉL,cuvințele, s. n. Diminutiv al lui cuvânt. – Cuvânt + suf. -el.
cuvințel(Dicționaru limbii românești, 1939) cuvințél n., pl. ele. Fam. Iron. Cuvînt: așa ĭ-a fost cuvințelu pîn' ĭ-a ĭeșit suflețelu.
cuvințel(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) cuvințél s. n., pl. cuvințéle
cuvințel(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CUVINȚÉL,cuvințele, s. n. Diminutiv al lui cuvânt. — Cuvânt + suf. -el.