cuviincios - explicat in DEX

cuviincios (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CUVIINCIÓS, -OÁSĂ, cuviincioși, -oase, adj. 1. Care respectă regulile bunei cuviințe, care corespunde acestor reguli; decent, politicos; cuvios (2). 2. (Înv.) Potrivit, corespunzător, convenabil. [Pr.: -vi-in-] – Cuviință + suf. -ios.

cuviincios (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cuviinciós (-vi-in-cios) adj. m., pl. cuviincióși; f. cuviincioásă, pl. cuviincioáse

cuviincios (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cuviincios a. care se cuvine, cum se cuvine: convenabil, demn. [Dela cuviință].

cuviincios (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CUVIINCIÓS, -OÁSĂ, cuviincioși, -oase, adj. 1. Care respectă regulile bunei-cuviințe, care corespunde acestor reguli; decent, politicos; cuvios (2). 2. (Înv.) Potrivit, corespunzător; convenabil. [Pr.: -vi-in-] — Cuviință + suf. -ios.

cuviincĭos (Dicționaru limbii românești, 1939)
cuviincĭós, -oásă adj. (d. cuviință). Care se cuvine, convenabil, demn, decent. Adv. A te purta cuviincĭos.