cuvertură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUVERTÚRĂ, cuverturi, s. f. Învelitoare cu care se acoperă o masă, un pat sau cu care se învelește cineva (când doarme). – Din
fr. couverture.cuvertură (Dicționar de neologisme, 1986)CUVERTÚRĂ s.f. 1. Învelitoare pentru masă, pentru pat etc.
2. (
Geol.) Ansamblu de sedimente care acoperă un soclu. [< fr.
couverture].
cuvertură (Marele dicționar de neologisme, 2000)CUVERTÚRĂ s. f. 1. învelitoare pentru masă, pat etc. 2. (geol.) ansamblu de sedimente care acoperă un soclu. (< fr.
couverture)
cuvertură (Dicționaru limbii românești, 1939)cuvertúră f., pl.
ĭ (fr.
couverture. V.
coviltir).
Barb. Învălitoare [!] (macat, cergă ș. a.).
cuvertură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cuvertúră s. f.,
g.-d. art. cuvertúrii; pl. cuvertúricuvertură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUVERTÚRĂ, cuverturi, s. f. Învelitoare cu care se acoperă o masă, un pat sau cu care se învelește cineva (când doarme). — Din
fr. couverture.