cuvenit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUVENÍT, -Ă, cuveniți, -te, adj. Care se cuvine, meritat; corespunzător, potrivit. –
V. cuveni.cuvenit (Dicționaru limbii românești, 1939)cuvenít, -ă adj. Care se cuvine, care datorește [!]:
plata cuvenită. Care se cade, care trebuĭe:
a spus fie-căruĭa vorba cuvenită.cuvenit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUVENÍT, -Ă, cuveniți, -te, adj. Care se cuvine, meritat; corespunzător, potrivit. –
V. cuveni.