cuvântător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj.,
s. m. si
f. 1. Adj. Care cuvântă (
1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi.
2. (Rar)
S. m. si
f. Orator, vorbitor. –
Cuvânta +
suf. -ător.