cuvânt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUVẤNT, cuvinte, s. n. 1. Unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor; vorbă. ◊
Cuvânt simplu = cuvânt care conține un singur morfem radical.
Cuvânt primitiv = cuvânt care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte.
Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere.
Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare.
Cuvânt-matcă = cuvânt care se află în fruntea unui articol de dicționar, sub care se grupează și se glosează toate variantele și expresiile, uneori și derivatele și compusele. ◊ (
Lingv.; în compusul)
Cuvânt-titlu = cuvântul definit în articolul de dicționar respectiv. ◊
Expr. A nu găsi (sau
a nu avea)
cuvinte = a nu fi în stare (sub impulsul unor stări afective puternice) să exprimi ceea ce gândești.
Cu alte cuvinte =
a) exprimând același lucru altfel;
b) deci, prin urmare, așadar.
Într-un (sau
cu un)
cuvânt = pe scurt, în concluzie, deci, așadar.
În puține cuvinte = pe scurt, în rezumat.
Cuvânt cu (sau
de)
cuvânt = fără nici o modificare, exact, fidel.
Dintr-un cuvânt = imediat, numaidecât. ♦
Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea cuvintelor, calambur.
Cuvinte încrucișate = joc distractiv-educativ în care trebuie găsite, pe baza unor indicații date, o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figură geometrică împărțită în pătrățele, încât cuvintele citite orizontal să aibă o literă comună cu cele citite vertical.
2. Gând, idee exprimată prin vorbe; spusă. ◊
Cuvânt greu = vorbă hotărâtoare; (la
pl.) vorbe de dojană, de ocară.
Cuvânt introductiv sau
cuvânt înainte = prefață, introducere (la o lucrare).
Purtător de cuvânt = persoană autorizată să exprime în mod public păreri care arată punctul de vedere al forului pe care îl reprezintă. ◊
Expr. A pune un cuvânt (
bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva.
În (
toată)
puterea cuvântului = în înțelesul adevărat, pe deplin, cu desăvârșire.
A tăia (sau
a curma)
cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorbă. (
Reg.)
A începe cuvânt = a începe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorbă, de povestire, istorisire.
3. Cuvântare, discurs, conferință. ◊
Expr. A cere (sau
a da, a avea)
cuvântul (într-o sedință, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi.
A lua cuvântul = a vorbi (într-o adunare).
A-i lua cuiva cuvântul = a interzice cuiva să-și mai continue afirmațiile (într-o adunare).
4. Învățătură, îndrumare, sfat:
p. ext. dispoziție, ordin. ◊
Expr. A înțelege (sau
a ști)
de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva.
Cuvânt de ordine = dispoziție dată de un superior.
5. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊
Expr. Om de cuvânt = om care își ține făgăduielile.
Cuvânt de onoare (sau
de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajează cinstea cuiva.
A(
-și)
da cuvântul (
de onoare) = a se angaja în mod hotărât că va face cu orice preț ceva. (
A crede)
pe cuvânt = (a crede) fără a mai controla exactitatea spuselor.
A-și ține cuvântul sau
a se ține de cuvânt = a-și îndeplini o promisiune făcută.
6. Părere, opinie exprimată: punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva.
7. (Mai ales la
pl.) Discuție, ceartă, ciorovăială. ◊
Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă, sfadă. (
Reg.)
Nu-i cuvânt = e indiscutabil.
8. Motiv, rațiune, cauză. ◊
Expr. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, la drept vorbind.
9. (
Înv.) Știre, veste, informație: zvon.
10. (
Înv.) Înțelegere, pact, acord, convenție.
11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai.
12. (În sintagmele)
Cuvânt-cheie =
a) termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de bibliotecă);
b) termen al unei unități frazeologice pe care cade accentul semantic.
Cuvânt-vedetă = termen ales din titlul unei lucrări sau al unei publicații, care foloseste la orânduirea alfabetică a lucrării în catalogul general sau în catalogul pe materii.
13. (
Inform.) Format standard în care se înscriu datele și instrucțiunile la (mini)calculatoare. –
Lat. conventus „adunare, întrunire”,
conventum „înțelegere”.
cuvânt (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cuvấnt s. n.,
pl. cuvíntecuvânt (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cuvânt n.
1. vorbă (rostită sau scrisă) în legătură cu altele:
nu ies din cuvântul lui; 2. discurs:
cuvânt bisericesc; 3. facultatea de a vorbi proprie speciei umane;
4. rațiune:
cu cuvânt sau fără cuvânt; 5. motiv:
n’ai cuvânt să te plângi; 6. dreptate, drept:
are cuvânt; 7. promisiune verbală:
nu te ții de cuvânt; 8. a doua persoană a Sf. Treimi:
Cuvântul trup s’a făcut. [Lat. CONVENTUM, adunare, de unde convorbire, vorbă, asociațiune de idei familiară (cf.
taifas); pentru sensul de «rațiune», cugetarea și limba sunt inseparabile].
cuvânt (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUVẤNT, cuvinte, s. n. 1. Unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor; vorbă. ◊
Cuvânt simplu = cuvânt care conține un singur morfem radical.
Cuvânt primitiv = cuvânt care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte.
Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere.
Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare.
Cuvânt-matcă = cuvânt care se află în fruntea unui articol de dicționar, sub care se grupează și se glosează toate variantele și expresiile, uneori și derivatele și compusele. ◊ (
Lingv.: în compusul)
Cuvânt-titlu = cuvântul definit în articolul de dicționar respectiv. ◊
Expr. A nu găsi (sau
a nu avea)
cuvinte = a nu fi în stare (sub impulsul unor stări afective puternice) să exprimi ceea ce gândești.
Cu alte cuvinte = a) exprimând același lucru altfel;
b) deci, prin urmare, așadar.
Într-un (sau
cu un)
cuvânt = pe scurt, în concluzie, deci, așadar.
În puține cuvinte = pe scurt, în rezumat.
Cuvânt cu (sau
de)
cuvânt = fără nici o modificare, exact, fidel.
Dintr-un cuvânt = imediat, numaidecât. ♦
Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea cuvintelor; calambur.
Cuvinte încrucișate = joc distractiv-educativ în care trebuie găsite, pe baza unor indicații date, o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figură geometrică împărțită în pătrățele, încât cuvintele citite orizontal să aibă o literă comună cu cele citite vertical.
2. Gând, idee exprimată prin vorbe; spusă. ◊
Cuvânt greu = vorbă hotărâtoare; (la
pl.) vorbe de dojană, de ocară.
Cuvânt introductiv sau
cuvânt înainte = prefață, introducere (la o lucrare).
Purtător de cuvânt = persoană autorizată să exprime în mod public păreri care arată punctul de vedere al forului pe care îl reprezintă. ◊
Expr. A pune un cuvânt (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva.
În (toată) puterea cuvântului = în înțelesul adevărat, pe deplin, cu desăvârșire.
A tăia (sau
a curma)
cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorbă. (
Reg.)
A începe cuvânt = a începe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorbă, de povestire, istorisire.
3. Cuvântare, discurs, conferință. ◊
Expr. A cere (sau
a da, a avea)
cuvântul (într-o ședință, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi.
A lua cuvântul = a vorbi (într-o adunare).
A-i lua cuiva cuvântul = a interzice cuiva să-și mai continue afirmațiile (într-o adunare).
4. Învățătură, îndrumare, sfat;
p. ext. dispoziție, ordin. ◊
Expr. A înțelege (sau
a ști)
de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva.
Cuvânt de ordine = dispoziție dată de un superior.
5. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊
Expr. Om de cuvânt = om care își ține făgăduielile.
Cuvânt de onoare (sau
de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajează cinstea cuiva.
A(-și) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în mod hotărât că va face cu orice preț ceva.
(A crede) pe cuvânt = (a crede) fără a mai controla exactitatea spuselor.
A-și ține cuvântul sau
a se ține de cuvânt = a-și îndeplini o promisiune făcută.
6. Părere, opinie exprimată; punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva.
7. (Mai ales la
pl.) Discuție; ceartă, ciorovăială. ◊
Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă, sfadă. (
Reg.)
Nu-i cuvânt = e indiscutabil.
8. Motiv, rațiune, cauză. ◊
Expr. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, la drept vorbind.
9. (
Înv.) Știre, veste, informație; zvon.
10. (
Înv.) Înțelegere, pact, acord, convenție.
11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai.
12. (În sintagmele)
Cuvânt-cheie = a) termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de bibliotecă);
b) termen al unei unități frazeologice pe care cade accentul semantic.
Cuvănt-vedetă = termen ales din titlul unei lucrări sau al unei publicații, care folosește la orânduirea alfabetică a lucrării în catalogul general sau în catalogul pe materii.
13. (
Inform.) Ansamblu de cifre binare care poate fi tratat ca o unitate de informație la un moment dat. —
Lat. conventus „adunare, întrunire”,
conventum „înțelegere”.