cuticulă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUTÍCULĂ, cuticule, s. f. 1. Strat subțire și rezistent care acoperă și protejează suprafața unei celule epiteliale.
Cuticulă dentară. 2. Partea superficială, chitinoasă a tegumentului la artropode, servind drept schelet extern.
3. Strat ceros la suprafața fructelor, a frunzelor și a tulpinilor tinere. – Din
fr. cuticule, lat. cuticula.cuticulă (Dicționar de neologisme, 1986)CUTÍCULĂ s.f. Strat subțire și rezistent care învelește și protejează smalțul dinților, corpul sau foile plantelor. [< fr.
cuticule, cf. lat.
cuticula – pieliță].
cuticulă (Marele dicționar de neologisme, 2000)CUTÍCULĂ s. f. 1. strat subțire și rezistent care acoperă și protejează suprafața celulelor epiteliale. 2. zonă superficială, chitinoasă, a tegumentului insectelor și crustaceelor. 3. peliculă superficială a fructelor, frunzelor și tulpinilor tinere, conținând cutină. (< fr.
cuticule, lat.
cuticula)
cuticulă (Dicționaru limbii românești, 1939)*cutículă f., pl.
e (lat.
cuticula, dim. d.
cutis, pele [!]).
Anat. Pele foarte supțire [!], peliță, epidermă. V.
membrană.cuticulă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cutículă s. f.,
g.-d. art. cutículei; pl. cutículecuticulă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUTÍCULĂ, cuticule, s. f. 1. Strat subțire și rezistent care acoperă și protejează suprafața unei celule epiteliale.
Cuticulă dentară. 2. Partea superficială, chitinoasă a tegumentului la artropode, servind drept schelet extern.
3. Strat ceros la suprafața fructelor, a frunzelor și a tulpinilor tinere. — Din
fr. cuticule, lat. cuticula.