cute (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÚTE, cute, s. f. Piatră de gresie pentru ascuțit uneltele tăioase (mai ales coasa); arcer. –
Lat. cos, cotis.cute (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cúte1 s.f. (reg.)
1. piatră de ascuțit coasa; gresie, piatră, arcer.
2. dunga din pâinea necoaptă; clisă.
3. canal pe coasta unui deal.
cute (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cúte2 s.f. (reg.) parte a cimpoiului, făcută din soc și vârâtă în carabă.
cute (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cúte3 s.f. (reg.) tutun făcut din frunze netăiate, pentru lulea.
cute (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cúte (cúte), s. f. – Piatră de ascuțit. –
Megl. cuti. Lar.
cos (Pușcariu 471; Candrea-Dens., 467; REW 2275; DAR)
cf. it. cote (
calabr. cute),
sp. (Burgos)
codón „piatră”,
port. godo. Rezultatul
rom. nu este normal:
cōtem trebuia să dea *
coate, ca
florem ›
floare. Pare a se datora analogiei cu
cuțit și
ascuți.cute (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CUTE, Ștefan (
Nimigeanul sau
Feldrihanul) (?-m. după 1761,
n. Feldru,
jud. Bistrița-Năsăud), țăran român. Conducător al luptei iobagilor din părțile Năsăudului și Rodnei din anii 1756-1762 împotriva patriciatului săsesc din Bistrița.
cute (Dicționaru limbii românești, 1939)cúte f. (lat.
côs, côtis, cute; it.
cote, pv.
cot, vfr.
couz, nfr.
queux, queue. V.
cuțit).
Est. Gresie, peatră [!] de ascuțit. V.
arcer, brus, masat, tocilă.cute (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)cúte, cute, s.f. – Piatră de gresie cu care se ascut uneltele tăioase (în special coasa sau briciul); arcer (ALR 1969: 90). – Lat. cutem (Felecan 2011: 270).
cute (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cúte s. f.,
g.-d. art. cútei; pl. cútecute (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cute f. piatră de ascuțit cuțitele. [Lat. COTEM].