curăție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CURĂȚÍE s. f. (
Înv.) Cinste; nevinovăție, castitate. –
Curat +
suf. -ie.curăție (Dicționaru limbii românești, 1939)curățíe f.
Vechĭ. Rar azĭ. Puritate:
curăție de limbă, de stil, de suflet (castitate).
curăție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)curățíe (
înv.)
s. f.,
art. curățía, g.-d. curățíi, art. curățíeicurăție (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)curăție f. curățenie (sub raportul moral).
curăție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CURĂȚÍE s. f. (
Înv.) Cinste; nevinovăție, castitate. —
Curat +
suf. -ie.