curățel - explicat in DEX

curățel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CURĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, curăței, -ele, adj. Diminutiv al lui curat; destul de curat, îngrijit; p. ext. (despre oameni) frumușel, drăguț, simpatic. ♦ Lucrat îngrijit; bunicel. – Curat + suf. -el, -ea, -ică.

curățel (Dicționaru limbii românești, 1939)
curățél, -țícă adj., pl. eĭ, ele. Fam. Destul de curat, frumușel: băĭat curățel. Adv. Lucrează curățel.

curățel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
curățél adj. m., pl. curățéi; f. curățícă/curățeá, pl. curățéle

curățel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
curățel a. destul de curat, frumușel: băiat curățel.

curățel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CURĂȚÉL, -ÍCĂ, curăței, -ele, adj. Diminutiv al lui curat; destul de curat, îngrijit; p. ext. (despre oameni) frumușel, drăguț, simpatic. ♦ Lucrat îngrijit; bunicel. — Curat + suf. -el, -ică.