cura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CURÁ1, curéz, vb. I.
Tranz. (Rar) A îngriji, a trata un bolnav sau o boală. ♦
Refl. A se supune unui tratament medical, unei cure. – Din
germ. kurieren.cura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CURÁ2, curéz, vb. I.
Tranz. (
Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. –
Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
cura (Dicționar de neologisme, 1986)CURÁ vb. I. tr. (
Rar) A îngriji, a trata (un bolnav,
p. ext. o boală). ♦
refl. A se supune unui tratament, unei cure. [P.i.
-rez, conj. 3,6
-re. / cf. germ.
kurieren, it., lat.
curare – a îngriji].
cura (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)curá (-r, -át), vb. –
1. A curăța. –
2. A despăduri, a defrișa. –
3. A desface coaja, pielița. –
4. A scoate, a elimina, a expulza. –
5. A elibera, a da drumul, a slobozi. –
6. A dezvinovăți, a absolvi de vină. –
Mr. curare „a curăța”.
Lat. curāre (Candrea-Dens., 451; Tiktin,
Archiv., CXXXIII, 120; Pascu, I, 73; REW 2412; DAR);
cf. ven. curare „a curăța un pui”,
fr. curer, cat. escurar. Este dublet al lui
cura, vb. (a îngriji un bolnav). Este posibil, cum presupune DAR (
cf. Cortés 127), ca termenul
rom. să fi ajuns să se confunde cu
lat. colare „a strecura, a curăța un lichid”, al cărui rezultat trebuia să fie identic. –
Der. curat, s. n. (dezghiocatul porumbului);
curătoare, s. f. (placentă, la vacă; vas de lemn, blid);
curat, adj. (dezghiocat, desfăcut, defrișat, eliberat; iertat; curățit; lipsit de murdărie, pur; autentic, veritabil, adevărat; senin, clar, neprihănit, pur; inocent, drept, sincer, fidel, leal; sigur, exact);
curăți, vb. (a înlătura murdăria, a spăla; a defrișa, a despăduri; a da drumul, a elibera; a elimina, a expulza; a purifica; a vindeca; a despuia;
refl., a pierde totul, a rămîne fără un sfanț;
fam., a muri, a da ortu popii;
fam., a fura, a șmangli; a da un purgativ; a spăla de păcate, a salva, a izbăvi, a purifica;
refl., a se justifica, a se dezvinovăți);
necurăți, vb. (a trăi în păcat);
curățitor, adj. (care curăță; purificator);
curățitură, s. f. (curățare de coajă, pieliță, etc.; gunoi; resturi);
curățiciune, s. f. (
înv., puritate);
curăție, s. f. (curăție; puritate; neprihănire, nevinovăție; purificare; integritate, lealitate, cinste), cuvînt puțin
înv.;
necurăție, s. f. (murdărie; păcat, faptă rea; patimă condamnabilă; viciu; menstruație);
curățenie, s. f. (calitatea de a fi curat; puritate; neprihănire; menstruație; purgativ; cinste, corectitudine;
Arg., catastrofă);
necurățenie, s. f. (murdărie; excrement);
curătură, s. f. (curățare de coajă, pieliță, etc.; teren desțelenit; coji curățate; frunze uscate; pleavă, ciuruială);
curățitoare, s. f. (sită, ciur).
Curat, mr.,
megl. curat, istr. curǫt, ar putea fi și reprezentant direct al
lat. curatus (Pascu, I, 73; Densusianu,
GS, III, 443), sau al
lat. colatus (Pușcariu 457;
ZRPh., XXVII, 738; REW 2035a). Prima ipoteză este mai probabilă și este suficientă,
cf. calabr. curare „a spăla pînza”,
comel. kuratu „piele argăsită” (Tagliavini,
Arch. Rom., X, 132). Din
rom. provine
săs. curat(ich) „curat”. Pentru
curătură, Candrea-Dens., 452 propune și o
der. directă din latină.
cura (Marele dicționar de neologisme, 2000)CURÁ vb. I. tr. a trata un bolnav, o boală. II. refl. a se supune unui tratament, unei cure. (< germ.
kurieren, lat.
curare)
cura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)curá1 (a ~) (rar) (a trata un bolnav)
vb.,
ind. prez. 3
cureázăcura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)curá2 (a ~) (
reg.) (a curăți știuleții)
vb.,
ind. prez. 3
cureáză/cúrăcurà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)curà v.
1. (poetic) a curge:
unde cură ’n poale un râu mititel BOL.;
2. fig.
astfel astă dată vieața lor cura. Bol. [Vechiu-rom.
a cura, a alerga = lat. CURRERE (v.
curge)].
cura (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CURÁ1, curez, vb. I.
Tranz. (Rar) A îngriji, a trata un bolnav sau o boală. ♦
Refl. A se supune unui tratament medical, unei cure. — Din
germ. kurieren.cura (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CURÁ2, curez, vb. I.
Tranz. (
Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. —
Lat. curare „a îngriji, a curăța”.