curul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CURÚL, -Ă, curuli, -e, adj. (În sintagmele)
Scaun curul = scaun de onoare, incrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani.
Magistratură curulă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul.
Edil curul = magistrat din vechea Romă, care se ocupa cu construcțiile. – Din
lat. curulus, fr. curule.