curticică(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CURTICÍCĂ s. f. Diminutiv al lui curte (I 1). – Curte + suf. -icică.
curticică(Dicționaru limbii românești, 1939) curticică f., pl. ele Dim. d. curte.
curticică(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) curticícă s. f., g.-d. art. curticélei; pl. curticéle, art. curticélele
curticică(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CURTICÍCĂ,curticele, s. f. Diminutiv al lui curte (I 1). — Curte + suf. -icică.