curier (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CURIÉR, -Ă, (
1)
curieri, -e, s. m. și
f., (
2)
s. n., (
3)
curiere, s. n. 1. S. m. și
f. Factor poștal. ♦ Persoană (în serviciul unei instituții) însărcinată să ducă la destinație corespondență, mesaje etc. ♦ Ștafetă.
2. S. n. (
Înv.) Corespondență care se trimite sau se primește deodată; poștă.
3. S. n. (
Înv.) Nume dat unor publicații periodice (cu caracter informativ) sau unor rubrici din aceste publicații. [
Pr.:
-ri-er] – Din
fr. courrier.