curier - explicat in DEX

curier (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CURIÉR, -Ă, (1) curieri, -e, s. m. și f., (2) s. n., (3) curiere, s. n. 1. S. m. și f. Factor poștal. ♦ Persoană (în serviciul unei instituții) însărcinată să ducă la destinație corespondență, mesaje etc. ♦ Ștafetă. 2. S. n. (Înv.) Corespondență care se trimite sau se primește deodată; poștă. 3. S. n. (Înv.) Nume dat unor publicații periodice (cu caracter informativ) sau unor rubrici din aceste publicații. [Pr.: -ri-er] – Din fr. courrier.

curier (Dicționar de neologisme, 1986)
CURIÉR, -Ă s.m. și f. 1. Factor poștal; cel care transportă corespondența, mesajele unei instituții. ◊ Curier diplomatic = funcționar la Ministerul de externe care duce poșta diplomatică. ♦ Ștafetă. 2. Transportul scrisorilor, al ziarelor etc. ♦ Scrisorile expediate sau cele care sosesc undeva. ♦ Cronică dintr-un jurnal sau dintr-o revistă. [Pron. -ri-er. / < fr. courrier, cf. it. corriere, germ. Kurier].

curier (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CURIÉR, -Ă I. s. m. f. cel care transportă la destinație corespondență, mesaje etc.; factor poștal. ◊ ștafetă. II. s. n. 1. transportul scrisorilor, al ziarelor etc. ◊ scrisorile expediate sau primite deodată. 2. mijloc de transport (vehicul, navă, avion) care servește la transportul corespondenței sau asigură un serviciu comercial regulat. 3. cronică dintr-un jurnal sau dintr-o revistă. (< fr. courrier)

curier (Dicționaru limbii românești, 1939)
*curiér m. (fr. courrier, d. it. corriere, d. córrere, a alerga). Cel care duce (împarte) scrisorĭ, telegrame ș. a. (numit și factor, poștalion, poștar și plicar). S. n., pl. e. Totalitatea scrisorilor sosite odată.

curier (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
curiér¹ (persoană) (-ri-er) s. m., pl. curiéri

curier (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
curiér² (poștă, publicație, rubrică) (-ri-er) s. n., (publicații, rubrici) pl. curiére

curier (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
curier m. 1. cel ce duce depeșile; 2. totalitatea scrisorilor trimise sau primite cu acelaș curier.

curier (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CURIÉR, -Ă, (1) curieri, -e, s. m. și f., (2,3) curiere, s. n. 1. S. m. și f. Factor poștal. ♦ Persoană (în serviciul unei instituții) însărcinată să ducă la destinație corespondență, mesaje etc. ♦ Ștafetă. 2. S. n. (Înv.) Corespondență care se trimite sau se primește deodată; poștă. 3. S. n. (Înv.) Nume dat unor publicații periodice (cu caracter informativ) sau unor rubrici din aceste publicații. [Pr.: -ri-er] — Din fr. courrier.