curgător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CURGĂTÓR, -OÁRE, curgători, -oare, adj. 1. (Despre ape) Care curge necontenit.
2. Fig. (Despre vorbire, frază, stil) Cu debit bogat, ușor și plăcut; fluent; cursiv.
3. (
Înv.; despre an, lună) Curent (
I 2). –
Curge +
suf. -ător.curgător (Dicționaru limbii românești, 1939)curgătór, -oáre adj. Care curge, curent:
apă curgătoare. Fig. Ușor, răpede [!], cursiv:
scriere curgătoare. Ușor, curent:
vorbă curgătoare. Curent, actual:
anu curgător. V.
stătător.curgător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)curgătór adj. m.,
pl. curgătóri; f. sg. și
pl. curgătoárecurgător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)curgător a.
1. care curge;
apă curgătoare în opozițiune cu
apă stătătoare 2. fig. ușor și natural:
stil curgător.curgător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CURGĂTÓR, -OÁRE, curgători, -oare, adj. 1. (Despre ape) Care curge necontenit.
2. Fig. (Despre vorbire, frază, stil) Cu debit bogat, ușor și plăcut; fluent; cursiv.
3. (
Înv.; despre an, lună) Curent (I 2). —
Curge +
suf. -ător.