curgere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÚRGERE, curgeri, s. f. I. Acțiunea de a
curge. II. Fig. 1. Desfășurare, trecere de timp; răstimp.
2. Evoluție istorică, înlănțuire a evenimentelor. ♦ Schimbare continuă; devenire. –
V. curge.curgere (Dicționaru limbii românești, 1939)cúrgere f. Acțiunea de a curge, curs:
apa în curgere aduce lemne. Rîŭ, curs:
o curgere de apă.curgere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cúrgere s. f.,
g.-d. art. cúrgerii; pl. cúrgericurgere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)curgere f.
1. lucrarea de a curge și efectul ei:
curgerea apelor; 2. fig. curs:
curgerea pricinei.curgere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÚRGERE, curgeri, s. f. I. Acțiunea de
a curge. II. Fig. 1. Desfășurare, trecere de timp; răstimp.
2. Evoluție istorică, înlănțuire a evenimentelor. ♦ Schimbare continuă; devenire. —
V. curge.