curge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÚRGE, pers. 3
cúrge, vb. III.
Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊
Expr. A curge gârlă = a veni din belșug.
Va curge multă apă pe gârlă (sau
pe Dunăre) = va trece mult timp.
Dacă (sau
de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna.
2. A pluti.
Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula.
4. (Despre lacrimi, sudoare;
p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge.
A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru.
Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată.
6. A atârna, a spânzura.
Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊
Expr. A-i curge (cuiva)
peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase.
7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi.
II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință.
2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura.
3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la...
4. (
Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [
Perf. s. curse, part. curs. –
Var.: (
înv. și
reg.)
cúre vb. III] –
Lat. currere (după
merge).curge (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cúrge (-g, cúrs), vb. –
1. A se prelinge o masă lichidă. –
2. A pluti. –
3. A produce, a cauza. –
4. A se vărsa (un rîu). –
5. A ieși, a supura o secreție din corp. –
6. A se revărsa, a da pe dinafară. –
7. A pierde lichid un vas. –
8. A veni în număr mare. –
9. A se răspîndi. –
10. A se dezvolta. –
11. A trece (timpul), a se scurge (timpul). –
12. A decurge, a proveni. –
13. A cădea, a se împrăștia. –
14. A recădea. –
15. A circula (sîngele). De la
vb. a cure, modificat după un întreg grup de verbe care au o formă identică la
part. trecut și la
perf. simplu:
curg a fost refăcut după
curs, ca
mers, șters, ung, sting, împung, dreg, etc. (după Pușcariu 455; DAR și Pușcariu,
Lr., 22, numai prin analogie cu
merg și pentru a evita omonimia de la prezent cu
cur; cf. Hasdeu,
Cuv. din Bătrîni, I, 421; Candrea-Dens., 457). Fundamental are aceleași sensuri cu
cure, dar se aplică numai maselor lichide sau obiectelor imateriale; prin urmare lipsește sensul de „a fugi, a alerga”, propriu lui
cure. –
Der. curgător, adj. (care curge; fluid);
cursător, adj. (
înv., curgător);
decurge, vb. (a proveni), format din
fr. découler de la
couler; decurs, s. n. (transcurs);
scurge, vb. (a vărsa; a goli; a prelinge; a se vărsa un rîu; a trece timpul), care reprezintă, prin intermediul lui
a scure și cu aceeași modificare ca
curge, lat. excŭrrĕre (Candrea-Dens., 461; Candrea);
incurge, vb. (a invada, a face o incursiune, a pătrunde), cuvînt literar folosit în
Trans., format după modelul
lat. incŭrrĕre.curge (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cúrge (a ~) vb.,
ind. prez. 3
sg. cúrge, perf. s. 3
sg. cúrse; ger. curgấnd; part. curscurge (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)curge v.
1. a se pune în mișcare de pe o clină sau de pe un povârniș (vorbind de lichide):
râul curge lin; fig.
norocul îi curge gârlă; 2. a circula liber:
sângele curge în vine; 3. a trece (vorbind de timp);
4. a veni grămadă din toate părțile:
curg mușterii; 5. a pica, a picura din ochi. [Lat. CURRERE (influențat de
merge)].
curge (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÚRGE, pers. 3
cúrge, vb. III.
Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊
Expr. A curge gârlă = a veni din belșug.
Va curge multă apă pe gârlă (sau
pe Dunăre) = va trece mult timp.
Dacă (sau
de)
nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna.
2. A pluti.
Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula.
4. (Despre lacrimi, sudoare;
p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge.
A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru.
Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată.
6. A cădea, a atârna.
Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊
Expr. A-i curge (cuiva)
peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase.
7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi.
II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință.
2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura.
3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la...
4. (
Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [
Perf. s. curse, part. curs. —
Var.: (
înv. și
reg.)
cúre vb. III] —
Lat. currere (după
merge).