curelușă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CURELÚȘĂ, curelușe, s. f. Diminutiv al lui
curea (
1). –
Curea +
suf. -ușă.curelușă (Dicționaru limbii românești, 1939)curelúșă f., pl.
e. Curea mică. Un fel de horă (melodia și dansu). – În vest
-ușe, pl. tot
e saŭ
ĭ.curelușă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)curelúșă s. f.,
art. curelúșa, g.-d. art. curelúșei; pl. curelúșecurelușă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)curelușă f.
1. curea mică;
2. un fel de horă.
curelușă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CURELÚȘĂ, curelușe, s. f. Diminutiv al lui
curea (
1). —
Curea +
suf. -ușă.