curelărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CURELĂRÍE1 s. f. Meșteșugul sau meseria curelarului. –
Curelar +
suf. -ie.curelărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CURELĂRÍE2, curelării, s. f. 1. Atelierul curelarului sau secție dintr-o întreprindere unde se lucrează și se repară curele și alte articole de piele; magazin unde se vând astfel de articole.
2. Obiecte fabricate din piele;
p. ext. mulțime de curele. –
Curea +
suf. -ărie.curelărie (Dicționaru limbii românești, 1939)curelăríe f. Meseria de curelar. Atelier saŭ prăvălie de curele.
curelărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)curelăríe s. f.,
art. curelăría, g.-d. art. curelăríei; (ateliere)
pl. curelăríi, art. curelăríilecurelărie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)curelărie f.
1. meseria curelarului;
2. marfa sa.
curelărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CURELĂRÍE1 s. f. Meșteșugul sau meseria curelarului. —
Curelar +
suf. -ie.curelărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CURELĂRÍE2, curelării, s. f. 1. Atelierul curelarului sau secție dintr-o întreprindere unde se lucrează și se repară curele și alte articole de piele; magazin unde se vând astfel de articole.
2. Obiecte fabricate din piele;
p. ext. mulțime de curele. —
Curea +
suf. -ărie.