curățitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj.,
subst. 1. Adj. Care curăță.
2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc.
3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor.
4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. –
Curăți +
suf. -tor.