curățel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CURĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, curăței, -ele, adj. Diminutiv al lui
curat; destul de curat, îngrijit;
p. ext. (despre oameni) frumușel, drăguț, simpatic. ♦ Lucrat îngrijit; bunicel. –
Curat +
suf. -el, -ea, -ică.