curăța (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I.
I. 1. Tranz. și
refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦
Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă.
2. Tranz. și
refl. A (se) vindeca de o boală (de piele).
3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare.
II. Fig. 1. Tranz. și
refl. A (se) scăpa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău).
2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica.
3. Tranz. (
Fam.) A omorî. ♦
Refl. A muri.
4. Tranz. și
refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [
Var.: (
pop.)
curățí vb. IV] – Din
curat.