curamà - explicat in DEX

curama (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CURAMÁ s. f. (Înv.) Colectă. – Din ngr. kuramás.

curama (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
curamá (-ále), s. f. – Cotizație, contribuție. Tc. gurama „totalitatea creditorilor”, prin intermediul ngr. ϰουραμᾶς (Șeineanu, II, 149; Lokotsch 682). Sec. XVIII, înv.

curama (Dicționaru limbii românești, 1939)
curamá f. (ngr. kuramás, d. turc. ghurema, debitorĭ și creditorĭ, ar. ghurema, care e pl. luĭ gharim, id.). Vechĭ. Colectă. Azĭ. Rar. Refenea [!], contribuțiune, cotizațiune: aĭ băut cu noĭ: acuma plătește-țĭ curamaŭa!

curama (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
curamá (înv.) s. f., art. curamáua

curamà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
curamà f. cotizațiune, colectă: isnaful era să alerge dela unul la altul să facă curama GHICA. [Turc. GURAMÁ, printrún intermediar grec modern].

curama (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CURAMÁ s. f. (Înv.) Colectă. — Din ngr. kuramás.