curătură - explicat in DEX

curătură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure, curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat. 2. Deal sau povîrniș acoperit cu vii. – Din cura² + suf. -(ă)tură

curătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat; runc. 2. Deal sau povârniș acoperit cu vii. – Cura² + suf. -ătură.

curătură (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
curătúră¹ s.f. sg. (reg.) 1. curățire, curățitură. 2. loc curat (fără rădăcini, cioturi, mărăcini etc.), bun de pășunat. 3. deal cu vii. 4. alunecare de teren; surpătură. 5. rămășițele din ciur după cernerea grâului; codină. 6. boabe (de grâu sau porumb).

curătură (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
curătúră² s.f. (reg.) vas în care curge vinul; curătoare.

curătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
curătúră f., pl. ĭ (d. curat, cur 2). Parte curățată de copacĭ într´o pădure saŭ lăsată liberă p. pășune într´o semănătură (V. iaz, priseacă, braniște). Gozurĭ, zoană.

curătură (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
curătúră, -i, s.f. – 1. Tehnică de obținere a parcelelor pentru agricultură, prin defrișare; la fel ca și secătură, runc, țarină (Dăncuș 1986: 39). 2. Apa care se aruncă după spălarea vaselor (Memoria 2004). – Lat. curare „a îngriji, a curăța” > rom. cura „a desfăca” + -tură.

curătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
curătúră s. f., g.-d. art. curătúrii; pl. curătúri

curătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
curătură f. 1. partea unei păduri cu copacii tăiați, care servă de pășune; 2. grâu cernut: găina curătură visează și vrabia meiu PANN. [Lit. pădure curățită, grâu curățit: laț. CURATURA].

curătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat; runc. 2. Deal sau povârniș acoperit cu vii. — Cura² + suf. -ătură.