curăție - explicat in DEX

curăție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CURĂȚÍE s. f. (Înv.) Cinste; nevinovăție, castitate. – Curat + suf. -ie.

curăție (Dicționaru limbii românești, 1939)
curățíe f. Vechĭ. Rar azĭ. Puritate: curăție de limbă, de stil, de suflet (castitate).

curăție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
curățíe (înv.) s. f., art. curățía, g.-d. curățíi, art. curățíei

curăție (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
curăție f. curățenie (sub raportul moral).

curăție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CURĂȚÍE s. f. (Înv.) Cinste; nevinovăție, castitate. — Curat + suf. -ie.