curățenie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CURĂȚÉNIE, curățenii, s. f. 1. Calitatea de a fi curat; starea, înfățișarea unei ființe curate sau a unui lucru curat.
2. Dereticare.
3. Purgativ, laxativ. –
Curat +
suf. -enie.curățenie (Dicționaru limbii românești, 1939)curățénie f. (d.
curat cu sufixu slav
-enie). Calitatea lucruluĭ curat. Puritate. Medicament purgativ:
a lua curățenie. Fig. Nevinovăție:
curățenie de suflet. A face curățenie pin [!] casă, a o mătura, a o curăța.
curățenie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)curățénie (-ni-e) s. f.,
art. curățénia (-ni-a), g.-d. art. curățéniei; pl. curățénii, art. curățéniile (-ni-i-)curățenie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)curățenie f.
1. calitatea lucrului curat;
2. fig. (la inimă) sinceritate, nevinovăție;
3. purgativ:
a lua o curățenie.curățenie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CURĂȚÉNIE, curățenii s. f. 1. Calitatea de a fi curat; starea, înfățișarea unei ființe curate sau a unui lucru curat.
2. Înlăturare a murdăriei, a prafului, a gunoiului și punerea lucrurilor în ordine într-o locuință; dereticare.
3. Purgativ, laxativ. —
Curat +
suf. -enie.