cupru - explicat in DEX

cupru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CÚPRU s. n. Element chimic, metal de culoare roșiatică, foarte maleabil, ductil și bun conducător de căldură și de electricitate, cu numeroase întrebuințări în industria tehnică, în fotogravură, galvanoplastie, la obținerea de aliaje etc.; aramă. – Din lat. cuprum.

cupru (Dicționar de neologisme, 1986)
CÚPRU s.n. Metal de culoare roșiatică, foarte maleabil, ductil și bun conducător de electricitate; aramă. [< lat. cuprum].

cupru (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cúpru s. m. – Aramă. Lat. cuprum (sec. XIX).

cupru (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CÚPRU s. n. metal de culoare roșiatică, maleabil, ductil, rezistent, foarte bun conducător de căldură și electricitate; aramă. (< lat. cuprum)

cupru (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CÚPRU (‹ lat.) s. n. Element chimic (Cu; nr. at. 29, m. at. 63,54; p. t. 1.083ºC, p. f. 2.310ºC), durit. 3, metal de culoare roșiatică, ductil, maleabil, bun conducător de căldură și electricitate. Se găsește în natură în stare nativă sau sub formă de combinații, în special ca sulfuri. Funcționează în combinații în stările de valență 1 și 2. Este utilizat în ind. electrotehnică, în fotogravură, galvanoplastie, la obținerea de aliaje (alamă, bronzuri etc.). Cunoscut în Egipt din anii 5.000-4.500 î. Hr. Sin. aramă.

cupru (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cúpru n. (lat. cuprum, d. cyprium aes, aramă din Cipru). Chim. Aramă, un metal roș cărămiziŭ bivalent. Se găsește în stare nativă cristalizat în octaedri saŭ cuburĭ în Bolivia, lacu Superior, Suedia ș. a. Are o greutate atomică de 63, o densitate de 8,8, se topește le 1054° și arde cu o flacără verde cînd, la o temperatură și maĭ înaltă, se preface în abur.

cupru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cúpru (cu-pru) s. n., art. cúprul; simb. Cu

cupru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cupru n. numele științific al aramei.

cupru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CÚPRU s. n. Element chimic, metal de culoare roșiatică, foarte maleabil, ductil și bun conducător de căldură și de electricitate, cu numeroase întrebuințări în industria tehnică, în fotogravură, galvanoplastie, la obținerea de aliaje etc.; aramă. — Din lat. cuprum.