cuprit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUPRÍT s. m. Oxid de cupru natural. – Din
fr. cuprite.cuprit (Dicționar de neologisme, 1986)CUPRÍT s.m. Oxid natural de cupru. [< fr.
cuprite].
cuprit (Marele dicționar de neologisme, 2000)CUPRÍT s. m. oxid natural de cupru. (< fr.
cuprite)
cuprit (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CUPRÍT (‹
fr. {i})
s. n. Oxid natural de cupru, de culoare roșie pînă la cenușie, cu luciu adamantin, întîlnit exclusiv ca produs de oxidare a minereurilor de calcozină și bornit, la limita dintre zonele de oxidație și cimentație. Conține 88,8% cupru.
cuprit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cuprít (cu-prit) s. m.cuprit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUPRÍT s. m. Oxid natural de cupru. — Din
fr. cuprite.