cuminte (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUMÍNTE, cuminți, adj. 1. Cu purtări bune; așezat, liniștit.
2. Cu judecată; deștept, înțelept. ◊ (Substantivat,
m.)
Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate. ♦ Prevăzător, prudent. –
Cu +
minte.