cuminte - explicat in DEX

cuminte (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CUMÍNTE, cuminți, adj. 1. Cu purtări bune; așezat, liniștit. 2. Cu judecată; deștept, înțelept. ◊ (Substantivat, m.) Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate. ♦ Prevăzător, prudent. – Cu + minte.

cuminte (Dicționaru limbii românești, 1939)
cumínte adj. (cu și minte). Prudent, deștept: om, femeĭe cuminte; oamenĭ, femeĭ cumințĭ. (Se poate scrie și cu minte, și atuncĭ e invariabil: oamenĭ cu minte).

cuminte (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cumínte adj. m. și f., pl. cumínți

cuminte (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cuminte a. înțelept, cu judecată, prevăzător. [V. minte].

cuminte (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CUMÍNTE, cuminți, adj. 1. Cu purtări bune; așezat, liniștit. 2. Cu judecată; deștept, înțelept. ♦ (Substantivat, m.) Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate. ♦ Prevăzător, prudent. -— Cu + minte.