cuminecare(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CUMINECÁRE,cuminecări, s. f. Acțiunea de a (se) cumineca. – V. cumineca.
cuminecare(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) cuminecáre s. f., g.-d. art. cuminecắrii; pl. cuminecắri
cuminecare(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CUMINECÁRE,cuminecări, s. f. Acțiunea de a (se) cumineca. — V. cumineca.