cumineca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUMINECÁ, cumínec, vb. I.
Refl. și
tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦
Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [
Var.:
cuminicá vb. I] –
Lat. *
comminicare (=
communicare).
cumineca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cuminecá (-c, -át), vb. –
1. A împărtași, a griji. –
2. (Înv.) A comunica. –
Mr. cumnic, cumnicare, cumînic, megl. cuminic. Lat. communĭcāre prin intermediul unei
var. vulg. *
commĭnĭcare (Densusianu,
Hlr., 188; Pușcariu 441; Candrea-Dens., 435; REW 2090; DAR; Rosetti, I, 61);
cf. alb. kungoń (Philippide, II, 637),
it. communicare, lomb. skuminiar, genov. kominiga, prov. comengar, fr. communier, sp. comulgar, port. comungar, sl. comŭkati (Cihac, I, 67 și II, 290, crede că
rom. provine din
sl., ceea ce nu pare posibil,
cf. Vasmer 608). Este dublet al
neol. comunica, vb. –
Der. cuminecătură, s. f. (împărtășanie).
cumineca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cuminecá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
cumínecăcuminecà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cuminecà v. a da sfânta cuminecătură:
a împărtăși cu sfintele taine. [Vechiu rom.
cumeneca = lat. *COMMINICARE, în loc de COMMUNICARE (cu sensul ecleziastic)].
cumineca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUMINECÁ, cumínec, vb. I.
Refl. și
tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦
Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [
Var.:
cuminicá vb. I] —
Lat. *comminicare (= communicare).