cumbara - explicat in DEX

cumbara (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CUMBARÁ, cumbarale, s. f. (Înv.) Obuz. [Var.: bumbará s. f.] – Din tc. kumbara.

cumbara (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cumbará (cumbarále), s. f. – 1. Bombă, proiectil. – 2. Mortier, obuzier. Tc. kumbara (Șeineanu, III, 43; Ronzevalle 87), cf. alb., bg. kumbará. Sec. XVIII, înv. – Der. cumbaragiu, s. m. (artilerist), din tc. kumbaraci.

cumbara (Dicționaru limbii românești, 1939)
cumbará f. (turc. kumbara, granată [!], d. pers. hum-paré, hum-bara, boambă [!]). Vechĭ. Obuz (proĭectil de tun). Granată: granatarĭ cariĭ poartă la sine cumbarale de cele micĭ cu feștilă de aruncă din mînĭ (N. Cost. 2, 107). – Și comb-, gomb- și bumb- (după boambă).

cumbara (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cumbará (înv.) s. f., art. cumbaráua, g.-d. art. cumbarálei; pl. cumbarále, art. cumbarálele

cumbara (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CUMBARÁ, cumbarale, s. f. (Înv.) Obuz. [Var.: bumbará s. f.] — Din tc. kumbara.